Despre

Pe vremea cand eram adolescenta, am descoperit ca, cei mai impliniti oameni din jurul meu sunt aceia care au o pasiune. Este minunat sa te trezesti dimineata, cu multumire in suflet, stiind ca poti sa faci ceea ce iubesti.

Mi-am pus si eu intrebarea ce mi-ar placea sa fac, in fiecare zi, fara sa ma plictisesc vreodata. Una dintre cele mai mari probleme era ca imi pierdeam rapid interesul pentru activitatile ce presupuneau rutina. Pentru a-mi raspunde, am luat in calcul ca voiam: sa am parte zilnic de elemente de noutate, sa explorez lumea exterioara si pe cea interioara, sa vorbesc cu oameni interesanti si sa leg prietenii trainice, sa invat, sa calatoresc, sa citesc, sa impartasesc.

Aveam vise mari pentru o adolescenta cu viata monotona si posibilitati financiare limitate. De luni pana vineri imi petreceam timpul la liceu, fara sa fiu prea interesata de ceea ce se preda. Sub manualul de limba romana, de multe ori ascundeam cate o carte care imi starnea interesul, si citeam pe furis. Prieteni aveam putini, insa la fiecare dintre ei admiram cate ceva. Erau oameni deosebiti pe care ii port in suflet si astazi. Uneori treceau saptamani in care nu reuseam sa-i vad, din cauza programului aglomerat al fiecaruia dintre noi. Sambata si duminica trebuia sa facem curatenie, cumparaturi si “mult iubitele” teme. Daca apucam sa joc si baschet seara, eram cea mai fericita. Din Bucuresti nu imi amintesc sa fi iesit decat o data sau de doua ori, in vacantele de vara, cand mergeam cu parintii la mare sau la munte. Bani de buzunar castigam din mica mea “afacere” – vanzarea de flori de apartament crescute de mine.

Nu stiu ce parere aveti voi, eu insa nu imi pot imagina o viata mai plictisitoare decat cea despre care tocmai v-am vorbit.

Cum s-a schimbat totul?

Intr-una din zile, am primit permisiunea sa plec la munte, cu un club de montaniarzi. Era prima excursie in care ma duceam fara parinti, alaturi de tineri de varsta mea, sub supravegherea unor ghizi experimentati. Asa am ajuns sa gust din licoarea libertatii si sa ma indragostesc de frumusetile naturii. Singurul lucru neplacut era agitatia permanenta a grupului numeros.

Dupa vreo cinci iesiri in care am invatat temeinic “instructiunile de utilizare” ale trenului, ale hartii si ale echipamentului montan, m-am decis sa-l iau pe fratele meu si sa plecam singuri in excursie. Astfel ma puteam bucura de liniste si de o companie placuta. Eu aveam 17 ani, iar el, cu trei mai putin. Daca am fi spus ca plecam singuri, sigur nu am fi primit aceasta permisiune, asa ca am mintit ca mergem cu clubul de montamiarzi. Ne-am socotit putinii bani, castigati cu greu, si am fost amandoi de acord ca ne ajung pentru tren, nimic in plus. Ne-am umplut rucsacurile vechi cu tot ce am considerat necesar (de la saci de dormit si cort, pana la arzator si oale de gatit), am indesat totul cat am putut de bine inauntru, iar ce nu a incaput am legat pe exterior. Aratam ca niste extraterestrii pregatiti sa cucereasca Pamantul. Cand am iesit din casa, inima imi batea de emotie. Daca se prinde cineva ca plecam singuri si ne intoarce din drum?

Din fericire totul a decurs conform planului. Am ajuns in Busteni si am inceput urcarea spre Malaiesti. Mergeam prin padure ca doua caprioare sperioase, tresaream la fiecare fosnet si admiram salbaticia locului. Eram uimiti de crestele stancoase, de vaile largi care se inaltau pana in albastrul cerului, de potecile abrupte, de oamenii antrenati care treceau in viteza pe langa noi. Am facut greseli: am confundat traseele, ne-am ratacit, rucsacul greu ne-a dezechilibrat frecvent pe potecile inguste, am fost alergati de furtuna in timp ce ne aflam chiar pe creasta, ploaia ne-a udat pana la piele. Cu toate acestea, am simtit ca traiesc, pentru prima data in viata, exact asa cum imi doream. Ne-am intors cu bine acasa, epuizati fizic, dar intariti sufleteste. Eram atat de fericita ca mi-am gasit pasiunea pe care o cautam.

Au urmat numaroase alte excursii, pline de peripetii si provocari. Astfel am inceput sa cunoastem oameni, sa ne facem prieteni deosebiti. Am organizat iesiri impreuna, si am invatat, de la ei, “secrete” utile iubitorilor de drumetie. In anii ce au urmat, am gresit din ce in ce mai rar, capatand experienta. Dragostea pentru natura a prins radacini adanci in sufletul meu, iar calatoriile au devenit motivul pentru care ma trezesc bine dispusa in fiecare dimineata.

Cei care ma cunosc stiu ca, dupa cele cinci zile lucratoare ale saptamanii, abia astept sa parasesc orasul, pentru a ajunge in zone salbatice sau locuri mai putin umblate. Iar cand revin acasa, sunt nerabdatoare sa impartasesc prietenilor impresiile si fotografiile pe care le-am facut. Imi iubesc viata, pasiunea si pe toti cei care-mi sunt alaturi sufleteste.

Acest blog este “biblioteca” unde imi pastrez scrierile si imaginile capturate din excursii. Tot aici imi dezvalui trairile, emotiile si aventurile drumetiilor. Le las publice deoarece, imi doresc sa trezesc in oameni dragostea pentru natura si interesul pentru calatoriile in salbaticie. Vreau sa vad mai multe zambete si fericire pe chipul celor din jur. Sper ca fiecare om sa-si gaseasca pasiunea, traind viata cu bucurie intensa. (Daca mesajul pare prea “zen”, sa stiti ca e “din cauza” ca tocmai m-am intors de la munte.)

Georgiana Modrescu