Evadarea din nori

Ce-i de facut cand vrei sa pleci pe munte iar luna martie iti ofera doar sambete si duminici innorate, cu vant de creasta, insotite de ploi si ninsori?

Pentru mine, varianta de a ramane in oras iese din discutie, cu siguranta! In schimb, as putea sa aleg un traseul aflat la altitudini joase, prin padure, evitand vantul puternic si ceata. O alta varianta ar fi sa urc mai sus de 2000 de metri, unde as infrunta neplacerile provocate de vreme, in speranta ca ma voi intalni cu soarele, intamplator, deasupra norilor. Sigur ca aceasta ultima optiune implica destule riscuri si nu promite mai mult decat sport si aventura, dar aduce cu sine si posibilitatea intalnirii unor peisaje spectaculoase, in caz ca cerul se va indura.

Cand am vazut ca prognoza meteo dezamagitoare pentru acest sfarsit de saptamana, m-am gandit ca norocul si-l mai face omul si cu mana lui, asa ca am pornit spre Muntii Iezer alaturi de prietenii mei, hotarati sa atingem, in cele doua zile petrecute in zona, varfurile: Iezerul Mare si Papusa. Mai exact am planuit urmatoarele trasee de tip circuit:

Traseul 1: Cabana Voina (983 m), Refugiul Iezer (2165 m)(cruce albastra), Varful Iezerul Mare (2463 m), Culmea Vacarea, Cabana Voina (banda rosie).

Traseul 2: Cabana Voina (983 m), Varful Gainatul Mare (1832 m), Varful Papusa (2393 m) (banda rosie), Cabana Cuca (1175 m), Cabana Voina (banda albastra).

In prima zi ne-am inceput urcarea de la Cabana Voina, pe sub stratul gros de nori, prin padurea tacuta. Ne bucuram ca nu ploua. Ne incurajam repetand ca vremea este dupa cum e sufletul omului si ne amuzam rugandu-i pe cei cu ochii albastri sa mai priveasca din cand in cand spre cer, in eventualitatea in care acesta din urma s-ar putea inspira, adoptand o culoare asemanatoare. Uneori, deasupra noastra, pentru cateva secunde aparea cate un petic de senin. Vraja insa nu dura mult. Cu cat castigam altitudine, cu atat deveneam prizonierii unei lumi albe si lipsite de contur. Orientarea spre Refugiul Iezer a devenit dificila, marcajele fiind rare si invaluite in ceata. Ne-am ajutat de GPS si, cu mici devieri de la traseu, am ajuns la refugiu, unde am luat masa de pranz. 20 de minute mai tarziu, am pornit din nou la drum, continuand urcarea spre Varful Iezerul Mare. Vantul s-a intetit iar norii au inceput sa fulguiasca. Simteam pe fata biciuirile usturatoare ale acelor de gheata. Am mai pus cateva haine pe noi. Stancile, partial dezgolite de omatul iernii, erau decorate cu furii de zapada. Mici cornise delimitau, din loc in loc, conturul difuz al crestei. Nici urma de soare.

IMAG8621iezer

Ajunsi pe varf, ne-am facut o poza, mai mult pentru a imortaliza veselia noastra, decat pentru a surprinde aspectul locului. Eram toti de acord ca ne puteam face fotografia si putin mai jos, iar peisajul ar fi fost acelasi. Imediat dupa aceea am realizat ca ceata nu a pus stapanire doar pe noi ci si pe aparatul nostru foto, scotand o adevarata “opera de arta”. De frig, am preferat sa ne multumim doar cu atat si sa coboram.

IMAG8611iezer

Pe Culmea Vacarea, in apropiere de Varful Catunu, norii imensi care ne acopereau au inceput sa se despice inaintea noastra, dezvaluind treptat un peisaj fermecator. Pe masura ce evadam din voalurile lor, soarele inunda, cu lumina calda a dupa-amiezii, culmile domoale ale Iezerului. Stapanii albi ai cerului alunecau prin vai, adunandu-se intr-o mare umeda si diafana. Urma sa ne afundam in ea curand, pe poteca ce cobora lin spre padure. Zaboveam. Ne plimbam incet prin Raiul muntilor, lasand sa ne patrunda in suflet clipe de neuitat si imagini din care, candva, ne vom crea vise.

IMAG8663iezer
Priveliste spre Creasta Muntilor Iezer de pe Culmea Vacarea
IMAG8677iezer
Muntii Iezer, pe Culmea Vacarea
IMAG8697iezer
Pe Culmea Vacarea spre marea de nori 

Am ajuns la cabana la lasarea intunericului, in pas domol, cu bocancii inundati de apa si cu inima inundata de frumos. Ne-am strans in jurul mesei si am ramas pana tarziu de dragul povestilor cu parfum si gust de vin rosu.

A doua zi, la micul dejun am savurat cafeaua asezonata cu glume, iar mancarea cu alte istorisiri pline de haz. Sa fie, oare, acesta inceputul unei zile senine? In inimile noastre sigur asa era. Am pornit la drum cu gand sa ajungem pe Varful Papusa, fara sa ne mai pese de prognoza meteo. Ne-am inceput urcarea printre brazi, pe drumul forestier umbros, cu miros de rasina. Ne miscam sprinteni, inviorati de racoarea diminetii. Mai sus, pe poteca impadurita care urca spre stana, se auzeau cateva inaripate ce cantau de zor la vederea ultimei pete de albastru de deasupra. La iesire in golul alpin o multime de nori mari si gri acoperea intreaga Creasta a Muntilor Iezer. Varful Papusa era prizonierul stapanilor ceresti. Inaintam spre ei fara teama, chiar daca stiam ca urmau sa ne inconjoare, sa ne ameninte cu viscol si sa ne rapeasca toata frumusetea peisajului.

IMG_20170326_154325

Primii fulgi de ninsoare, manati de vant, au inceput sa ne atace fetele. Frigul ni se strecura prin haine. Ne-am aparat cum am stiut mai bine, cu ochelari si imbracaminte groasa, si ne-am continuat urcarea. De data aceasta vremea ni se impotrivea cu indarjire, fiecare pas catre varf insemna din ce in ce mai mult disconfort. Adesea rafalele ne taiau respiratia si incercau sa ne impinga inapoi. Marcajele erau aproape invizibile. Doar glasurile noastre razbateau ocazional din suieratul nebun al vantului, pentru a nu ne rataci unii de ceilalti. Daca nu as fi avut experienta atator trasee parcurse pe vreme rea, cu siguranta as fi renuntat sa-mi ating obiectivul propus. Cu toate acestea, nu pericolul ar fi fost cel care m-ar fi intors, ci disconfortul resimtit. Uneori, imi place sa-mi testez limitele in conditii de vreme vitrega. Este un joc al rabdarii pe care il joc cu mine insami. In ziua aceea aveam ocazia perfecta pentru a-l juca din nou.

IMAG8706iezer
Coborare de pe Varful Papusa

Atat de mult am mers prin ceata deasa incat, cand am dat de placa pe care scria Varful Papusa, parca nu ne venea sa credem ca am reusit. Aceasta tablie era singura certitudine ca ne aflam pe varf, in jur nu puteam distinge nimic mai mult decat o mare difuza de alb. Am mai fost in acest loc si cand soarele lumina muntii, in urma cu vreo doi ani. Ce peisaje minunate am vazut, atunci! Am putut admira semetele varfuri ale Fagarasului innobilate de albul imaculat al iernii, profilate pe seninul cerului. O frantura de Rai prin care imi puteam plimba ochii si gandurile.

IMAG8703iezer
Varful Papusa (2393 m)

IMG_20170326_144253iezer

La coborare de pe Varful Papusa am fost impinsi de la spate de vant, aproape ca pluteam linistiti pe aripile sale. Din cand in cand norii se ridicau mai sus de noi, lasandu-ne sa privim o parte din creasta, apoi reveneau, invaluind totul. Astfel ne puneau la lucru imaginatia. Mai jos, in timp ce mergeam prin padure, soarele si-a facut aparitia in ciuda faptului ca cerul continua sa fulguiasca. Ce rasplata mai mare ne putea oferi natura? Dansam printre stelute de nea si raze de soare. Totul stralucea in jur!

Am revenit la Voina, pe drumul care trece pe langa Cabana Cuca. Acesta serpuieste de-a lungul apei, printre brazi batrani, puieti tineri, locuri splendide de campat si pajisti cu branduse proaspete. Mi-am promis sa revin in acele locuri, sa petrec o seara la foc, in linistea codrului, alaturi de prieteni dragi si povestile lor incantatoare.

IMAG8723iezer

In calatoria noastra prin Muntii Iezer, poate ca nu am reusit sa evadam din norii cerului, de cate ori ne-am fi dorit, insa am invatat sa trecem dincolo de propriile ganduri care ne incetoseaza cararea spre reusita si bucurie, purtand mereu o raza de soare in suflet.

Text si fotografii: Georgiana Modrescu (pentru fotografiile cu mine si catelul ii multumesc lui Andrei!)

 

Reclame