Tabara de baza: Valea Rea (zilele 2 si 3)

Ziua 2: Valea Rea (4 km mai jos de Gura Bandei) – Curmatura Malitei (1822 m), retur.

Cateva raze de soare, pe care le-am vazut prin cortul inca ud, imi trezesc in suflet entuziasmul de a incepe o noua zi. Am dormit pana tarziu si inca nu ne-am hotarat ce traseu vom urma astazi. Aveam amandoi nevoie de putina relaxare, dupa o saptamana de munca, si dupa ascensiunea de ieri pe Varful Moldoveanu (2544 m). Merg sa ma inviorez cu apa rece a Vaii Rele. Trec pe langa o padurice de braduti cu un aspect aparte. Nu sunt inalti, in schimb s-au inghesuit impreuna, precum puii de gaina abia iesiti din ou. La baza lor este un covor gros, de muschi moale, care imblanzeste aspectul rigid al catorva bolovani. Alaturi, imi fura privirea cateva flori finute de napraznic, cu frunzele inrosite, care par sa admire dintre pietre paradisul abrupt al Vaii Rele. Cerul este inca innorat, dar nu da semne ca ar vrea sa mai ploua.

IMAG2750fagaras_1
Gura Bandei – un loc minunat de campare, la poalele Muntilor Fagaras.
IMAG2747fagaras
Napraznic (geranium robertianum)

La micul dejun, ne hotaram sa urcam pe un traseu cu marcaje rare, care ne va duce pana in Curmatura Malitei (1822 m). De data aceasta, obiectivul nu este sa ajungem intr-un punct anume, ci sa ne bucuram de drumetie. Ne pregatim rucsacurile cu cele necesare, ne suim in masina si coboram pe drumul forestier, aproximativ 4 km, pana cand intalnim un indicator cu marcaj triunghi rosu.

Incepem urcarea pe un drum forestier, unde dam de un refugiu sau cabana de vanatoare. Alex ma anunta ca ne-am indepartat de traseu, conform hartii sale introduse intr-o aplicatie GPS. Ne intoarcem putin si privim la panta, plina de vegetatie deasa si resturi de copaci, din fata noastra. Pe acolo ne indica ca trebuie sa urcam de fapt. Putin mai sus, pare ca se contureaza un drum. Vom inainta pe abruptul intesat cu buruieni, drept, in speranta ca vom gasi marcajul si o poteca mai accesibila.

IMAG2757fagaras
Paduri defrisate acoperite cu buruieni, in drum spre Curmatura Malitei. Marcajul este de negasit.

De fapt, intreaga zona a fost defrisata fara mila si are un aspect ingrozitor. Avansam foarte greu, printre buturugi si trunchiuri ramase in urma “masacrului”, ciupiti de tantarii ascunsi in iarba, zgariati de crengi si maracini. Norii nu mai acopera soarele, iar acesta ne ameteste cu razele incinse. Ajungem la ceea ce credeam ca-i drum, insa nu este. Arunc o privire in departare si vad o vale intreaga, care candva a fost impadurita si racoroasa, camin minunat pentru animalele codrilor, cum zace acoperita de moarte si urat. Nu mai are cine sa-i linga ranile si sa-i aline durerile. Dintre toate vietuitoarele, au mai ramas doar mustele, tantarii si cateva soparle ratacite. Sufletul mi se revolta. Ii urasc pe cei care, in nepasarea lor, au defrisat locul bucata cu bucata! Nu vreau sa simt ura, pentru nimeni, insa ma doare cand vad ca ceea ce iubesc sufera. Natura sufera! Padurea piere! Iar fara ea vom suferi, mai rau decat animalele care nu-si mai gasesc adapost.

IMAG2758fagaras
Paduri taiate fara mila pe traseul Valea Rea – Curmatura Malitei.

Rezist cu greu. Transpiratia mi se imbacseste de praf. Intram la umbra unor brazi, si incercam sa ne croim drum printre ferigi si cateva stanci. Un roi de muste ma incolteste si nu-mi da pace. Regret ca am lasat spray-ul pentru insecte la masina. Iesim intr-un forestier si intalnim marcajul, insa, dupa doua minute, ajungem iar printre buruieni  dese, busteni cazuti, crengi taioase si insecte care ne ataca. Aici, ce nu incearca sa te intepe, piste sau muste, sigur cauta sa te zgarie si sa iti impiedice avansarea. Parca este blestemata intreaga regiune. Vreau sa ma intorc pe primul drum care-mi iese in cale. Alex imi cere sa mai am putina rabdare. Imi explica ca trebuie sa apara si partea frumoasa a traseului.

IMAG2759fagaras
Defrisari care distrug salbaticia si frumusetea din Muntii Fagaras.

Sunt la un pas sa-mi pierd speranta, cand, inaintea mea vad o poteca clara, marcata cu triunghi rosu, care merge prin padure. Racoarea copacilor alunga roiul de muste si tantari din jurul meu si-mi reaprinde pofta de drumetie. Ne oprim la un izvor ce traverseaza poteca, pentru a ne spala fetele prafuite si a ne reface rezervele de apa. Imi era atat de dor de codrii plini de viata!

IMAG2772fagaras
Prin padurea racoroasa, neatinsa de rautatea omeneasca, strabatuta de bocancii putinilor drumeti, catre Curmatura Malitei.

Traseul pe care ma aflu acum, contrasteaza atat de tare cu cel pe care ma chinuiam sa merg cu doar douazeci de minute mai devreme. Aici totul este verde, umed, clar, racoros. Izvoarele aluneca in voie printre stancile ocrotite de ferigi. Abrupturile formeaza caderi splendide de apa. Pe sub brazii batrani, uneori imbracati in licheni, creste muschi moale, ca o blana vie a pamantului. Cele mai gingase flori impodobesc iarba cu pete de culoare. Aceasta este normalitatea, de care oamenii trebuie sa se bucure, nu sa o ucida. Daca lasam frumosul sa creasca in jurul nostru, acesta se va naste si in inimile noastre.

IMAG2763fagaras
Ferigi, izvoare, padure, salbaticie. Imi inverzeste sufletul de bucurie!
IMAG2774fagaras
Prin codrul imblanit de muschi, respiram cel mai curat aer.

Iesim intr-o poiana unde intalnim o stana parasita. Norii incep sa se stranga deasupra noastra si sa ne apese, coborand spre vai. Alegem sa nu mai continuam traseul, ci sa ne intoarcem la masina, pentru a nu fi prinsi de vremea rea. Nu ne grabim, pentru a ne veseli in continuare de padurea plina de viata. Pasim din nou peste izvoarele pline de apa limpede si rece, pe poteca cu ferigi, pe sub brazii racorosi, pana intalnim drumul forestier, unde peisajul devine dezolant, tern si fara vitalitate.

IMAG2775fagaras
Iesim din padure printre tufele de afine.
IMAG2784fagaras
Stana parasita din apropiere de Curmatura Malita. Norii grei incep sa apese pe Muntii Fagaras.
IMAG2788fagaras
Traversam cu emotie cateva izvoare repezi de munte. Ne intoarcem in Valea Rea.

Ne este clar ca vom cobori de-a lungul lui, pentru ca nu vrem sa avem parte, din nou, de maracinii si insectele recalcitrante de mai devreme. Cu toate ca pare simplu, aceasta cale de intoarcere este destul de intortocheata si ne putem rataci. Sunt multe intersectii unde, incercam sa alegem varianta corecta a drumului, pentru a nu ajunge cine stie in ce loc. Coboram mult mai repede decat am urcat, chiar daca uneori e necesar sa ma descalt pentru a putea trece izvoarele cu pietre alunecoase. Am gasit ocazional cate un marcaj sters de vreme.

Ajungem la masina exact pe drumul pe care am intalnit initial refugiul sau cabana de vanatoare. Revenim la Gura Bandei, unde ne-am lasat cortul. Nu apucam bine sa mancam, ca norii grei, ce par a fumega din munti, incep sa se descarce. Ploaia picura pe cort un cantec linistitor. Cerul nu tuna, ca in noaptea precedenta. Adorm frumos, in mijlocul naturii pe care o iubesc.

Ziua 3: Stana din Valea Rea (1500 m) – Curmatura Pojarnei (2045 m) – spre Lacul Galbena (2195 m); marcaj: cruce albastra; retur.

Astazi ne-am trezit devreme, vioi, cu roua pe cort. Luam micul dejun pe fuga, in timp ce tremuram din cauza frigului matinal. Desi cerul este senin, soarele nu a apucat inca sa ajunga la noi. Alex ma intreba pe ce traseu prefer sa urcam astazi, pe cel marcat slab sau pe cel nemarcat deloc. Dupa peripetiile de ieri, l-am ales pe cel marcat, de frica sa nu inot iar prin buruieni si insecte agresive. Nu uit sa folosesc spray-ul de tantari, inainte sa plec la drum.

Traseul incepe exact de unde se termina drumul forestier, nu mai este nevoie sa trecem podul spre Stana din Valea Rea, ci urcam pe carare in sus, prin padure, urmand marcajul cruce albastra. Ascensiunea este solicitanta din cauza diferentei mari de nivel, insa racoarea placuta a codrului, ne revigoreaza constant. Intr-un punct de belvedere, din desisul coniferelor, se deschide privelistea spre abrupturile crestei estice a Muntilor Fagaras. Urmarim oile cum pasc, in departare, pe peretele inclinat, si ne uimim cum au ajuns acolo. In partea stanga, se zareste curgand Cascada Mare a Vaii Rele.

IMAG2848fagaras
Imensele abrupturi din Valea Rea.

Cu cat urcam mai sus, cu atat peisajul isi intensifica culorile, amestecandu-ne in suflet cele mai frumoase emotii. Printre bolovanii luminati de soare, tufele de afin, aprind valea cu verdele lor strident. Alaturi de ele natura a asortat mici buchetele de roz hipnotic, create din fragilele flori ale bujorilor de munte.

IMAG2836
Bujor de munte sau smardar (Rhododendron)
IMAG2854fagaras_2
Unul dintre cele mai frumoase trasee spre Varful Moldoveanu: Valea Rea – Lacul Galbena.
IMAG2878fagarasfagaras
Cascada ce pare sa curga din Lacul Galbena.

Putin mai sus, o cascada cu apa vioaie se grabeste sa racoreasca albia caldarii, despletindu-se si impletindu-se pe pamantul cald. Incerc sa inghesui intr-o poza culmile inalte, care se pierd  tocmai jos in Valea Rea, dar imi este imposibil. Totul in jur este imens, spectaculos. Nu degeaba geograful si pedagogul francez, Emmanuel de Martonne, a numit muntii Fagaras, Alpii Transilvaniei.

_P0A6777fagaras
Urcarea din Valea Rea spre Varful Moldoveanu este solicitanta, dar iti ofera peisaje de vis.
IMAG2907fagaras
Peisajele sunt atat de largi incat cu greu pot fi cuprinse in poza.

Urcam printre jnepeni, pana in Curmatura Pojarnei (2045 m). De aici verdele se transforna in galben vestejit. Am lasat in urma tufele de afin, iar iarba abia a iesit de sub zapada. Doar bujorul de munte isi pastreaza culoarea vibranta, alaturandu-se stancilor palide si catorva petece alb, ramase din iarna. Ne aflam intr-un alt tablou, pictat de un pictor diferit. Aici impresionante devin formele, nu culorile. Trecem pe langa un lac mic, care nu apare pe harta, si ne indreptam spre mama lui, Lacul Galbena, prin niste caldari glaciare largi. Pierdem marcajul, iar cu ocazia asta, ne amintim ca este vremea sa ne intoarcem la masina, mai ales ca ne asteapta un drum lung, canicular, pana in Bucuresti. Coboram pe unde am urcat, avand astfel ocazia sa mai admiram inca o data frumoasa Vale Rea si abrupturile sale.

IMAG2916fagaras
Un pui de lac, ale carei ape provin din Lacul Galbena.
IMAG2914fagarasfagaras
Pentru a ajunge pe Varful Moldoveanu, trebuie sa traversam intreaga caldare glaciara.

Daca am fi continuat traseul, am fi putut ajunge pe varful Moldoveanu (2544 m), intersectand marcajul triunghi albastru. Voi reveni aici la sfarsitul lunii august din doua motive: primul este ca vremea va fi mult mai stabila, deci prielnica unei ascensiuni de durata, iar al doilea, ca intreaga caldare va fi plina de cele mai gustoase afine. Atunci voi termina traseul pe care, de data asta, l-am explorat insuficient.

Cei care doresc sa-mi calce pe urme, in lunile verii, e bine sa urmareasca cu mare atentie prognoza meteo. In Muntii Fagaras temperaturile sunt foarte scazute (media anuala situandu-se la -2 grade Celsius in zona de creasta), zilele senine sunt putine, iar furtunile frecvente.

_____________________________________________________________

Puteti descarca hartile traseelor:

Ziua a doua aici (daca alegeti acest traseu,va recomand sa urcati si sa coborati pe drumul forestier, nu pe cel inchipuit de noi prin buruieni)

 Ziua a treia aici.

Fotografii si text: Georgiana Modrescu; Fotografia de coperta: Alexandru Stefan.

Reclame

Tabara de baza: Valea Rea (ziua 1)

Anul acesta, iarna si-a lasat zapezile sa racoreasca, pentru prea mult timp, crestele Muntilor Fagaras. Desi suntem la jumatatea lunii iunie, iar in Bucuresti bantuie o canicula teribila, eu inca stau nehotarata in fata rucsacului si ma intreb daca sa-mi iau, sau nu, coltarii si pioletul. Urmeaza sa exploram, pentru trei zile, splendidele abrupturi de pe Valea Rea, avand ca obiectiv atingerea Varfului Moldoveanu (2544 m) si parcurgerea unor trasee mai putin cunoscute, din cauza marcajelor sterse.

In acest jurnal, va invit sa urcati, alaturi de mine si Alex, pe cel mai inalt varf al Romaniei, sa va plimbati printre cascade, izvoare si lacuri, a caror apa adapa neincetat pajistile alpine si padurile bogate ale vaii. Insa, in a doua zi, va rog sa aveti rabdare si sa nu va intristati cand veti vedea portiunile in care omul a omorat frumosul. Va trebui sa le strabatem si pe acestea, pentru a ajunge in locuri pline de viata. Va voi purta pasii prin zone in care Muntii Fagaras au culori aprinse, iar peisajele largi abia pot fi cuprinse de obiectivul aparatului de fotografiat. Noaptea vom dormi in cort, la Gura Bandei, uneori alintati de cantecul brazilor ce se leagana in bataia vantului, alteori impresionati de sunetele norilor ingreunati de ploaie. Mergem?

Ziua 1: Valea Rea (1500 m) – Vf. Moldoveanu (2544 m), retur.

Ne trezim odata cu soarele, asezam bagajele in masina si pornim spre Campulung. Stim ca ne asteapta cel putin patru ore si jumatate de condus, pana in locul de unde vom incepe ascensiunea. Din acest oras, urmam drumul DN73C spre Comuna Domnesti. De aici facem dreapta pe DJ731, spre Localitatea Corbi, si mergem pana in Satul Slatina. Inaintam pe un drum forestier care este paralel cu Raul Doamnei (marcat cu punct albastru). Acesta ne poarta prin padurea racoroasa, timp de o ora si patruzeci de minute, de-a lungul apei curgatoare, aproximativ 40 de km, pana la Stana din Valea Rea (Stana lui Burnei).

IMAG2602fagaras_2fagarasfagaras
Valea Rea si Stana lui Burnei

Iata-ne ajunsi. Cobor din masina si realizez ca traseul trece chiar pe langa stana. Mi se pune un nod in gat. Imi este aproape imposibil sa nu ma intreb, daca nu cumva cainii care o pazesc au vreo legatura cu denumirea vaii. Gandul negativ se evapora treptat in aerul proaspat al muntelui, in timp ce admir maretia peisajului din fata mea. Cascada Mare a Vaii Rele, inalta, izvorata parca din cer, isi mana apa cu repeziciune printre stancile abrupte, scaldate de soare, pana in pasunea mieilor. Aici ea se mai linisteste putin, de teama ca nu va incapea pe sub podul de busteni din fata noastra. Ne luam mancare, apa, pelerine de ploaie, haine mai groase, ne dam cu lotiune de protectie solara si pornim spre cel mai inalt varf montan al Romaniei, Moldoveanu (2544 m), urmand marcajul triunghi rosu.

_P0A6395
Cascada Mare a Vaii Rele

Trecem pe langa doi ciobani ramasi la stana. La umbra cladirii de lemn, se adapostesc de caldura zilei doi caini. Cand ne zaresc, le tresare blanita si ne privesc fix. Pe mine se infioara pielea. Sunt la numai cinci metri de noi. Din fericire sunt bine dresati. Nu au indraznit sa latre, doar ne-au urmarit cu maxima atentie, pana le-am parasit teritoriul.

In stanga noastra, de unde nici nu ne asteptam, o alta cascada bogata uda padurea, de la o inaltime considerabila, intalnindu-si mai jos apele cu cele aduse de Cascada Mare a Vaii Rele. Ele se alatura altor izvoare, coborand impreuna in Raul Doamnei. Cateva capre negre se catara silentios pe peretii abrupti, lipsiti de vegetatie. Poteca merge in zigzaguri pe panta inclinata, printre stanci inierbate, fluturi si flori intens colorate. Urcusul este solicitant, dar nu periculos. Cu cat ajungem mai sus si privim inapoi, cu atat realizam ca suntem niste fiinte mici, “ratacite” in imensul paradis al muntilor.

IMAG2631fagaras
Frumusetea salbatica a Vaii Rele in drum spre Varful Moldoveanu

Cativa norisori ne amintesc ca vremea urmeaza sa se strice. Dupa-amiaza este anuntata furtuna insotita de descarcari electrice. Pana atunci mai sunt doua ore si jumatate. Poate nu vom reusi sa urcam astazi pe Vf. Moldoveanu, dar merita sa ne mai bucuram putin de peisajul spectaculos, continuand traseul. In Muntii Fagaras vremea este foarte schimbatoare, iar lunile iunie si iulie sunt vestite pentru numeroasele zile in care au loc descarcari electrice. Te poti considera norocos daca in aceasta perioada ai parte de o zi insorita.

IMAG2666
Degetarut pitic (soldanella pusilla)

Am ajuns in Galeata Vaii Rele. Acum imi dau seama de unde vin broscutele care imi tot sar pe bocanci. Aceasta caldare glaciara imensa, este imbibata de apa, asamenea unui burete. Daca pasesti in afara popecii, riscul de a-ti unda incaltamintea este mare. Vremea calduta incearca sa grabeasca topirea celor cateva petece de zapada si sa scoata la lumina iarba umbrita inca din toamna. Din apa lor si din picaturile de ploaie infiltrate in sol, Izvorul Vaii Rele prinde fiinta. El serpuieste domol prin Galeata, pana prinde curajul sa se arunce in abruptul vaii, formand o adevarata comoara peisagistica.

IMAG2663fagarasfagaras
Varful Moldoveanu si Varful Vistea, vazute din Galeata Vaii Rele.
IMAG2741fagaras
Broscuta de munte

In capatul caldarii largi, se inalta semetele varfuri: Vistea (2527 m) si Moldoveanu (2544 m). Vantul puternic, care urca pe vale, nu da voie norilor sa se adune pe partea de sud a Muntilor Fagaras. Daca aceasta tendinta se va mentine pentru inca doua ore, putem urca linistiti astazi pana in cel mai inalt punct. Decidem sa continuam urcarea, pana vom observa vreo modificare a vremii. Nu suntem singuri pe traseu, au mai urcat cateva grupuri. Aflam de la cei care coboara, ca nu este necesar sa avem coltari, chiar daca inca mai este o portiune cu zapada intre cele doua varfuri.

Trecem pe langa Lacul Vestic (Iezerul Triunghiular) de pe Valea Rea (2156 m), care inca este incoltit de urmele albe ale iernii, si ajungem in Portita Vistei (2310 m), unde intalnim marcajul de creasta – banda rosie. De aici se urca printre stanci, pe unde nici iarba nu vrea sa creasca. Vantul incearca sa ne arunce in hau. Inaintam cu dificultate. Suntem atenti la fiecare pas. Eu renunt sa mai port in mana aparatul de fotografiat, pentru a-mi putea mentine echilibrul. Cei care coboara ne spun ca vom avea vant puternic pana pe Vf. Vistea, apoi se va mai domoli. Privim neincrezatori, insa odata ajunsi acolo, realizam ca au avut dreptate. Ba mai mult, pe partea nordica a muntelui sunt adunati nori de ploaie. Vantul canicular venit din sud ii tine inca la distanta. Dar, pentru orice eventualitate, incercam sa grabim pasul.

IMAG2679fagarasfagaras
Privire spre Refugiul Vistea si Creasta Estica a Muntilor Fagaras

Varfurile Vistea si Moldoveanu sunt unite de o creasta stancoasa, nerecomandata celor care au rau de inaltime. Este totusi prevazuta cu lanturi in portiunile mai dificile. Crucea amplasata la jumatatea crestei, aminteste ca nu e de glumit cu furia vantului, a fulgerelor sau a avalanselor. Eu am avut emotii pe portiunea inzapezita de cativa metri, pe care nu as fi traversat-o fara mana de ajutor a lui Alex (ma numar printre cei care nu si-au depasit complet teama de altitudine).

IMAG2715fagarasfagaras
Creasta Vistea – Moldoveanu
IMAG2711fagarasfagaras
Ochiul gainii (primula minima)

Pe cel mai inalt varf al Carpatilor romanesti, daca este vreme buna, este imposibil sa nu gasesti pe cineva ajuns deja acolo. De cele mai multe ori, stai la coada ca sa-ti poti face poze cu numeroasele steaguri romanesti, infofolite in jurul indicatorului pe care se zareste scris: Vf. Moldoveanu 2544 m. Si de data asta s-a intamplat la fel. Ba, la coborare, ne intalnim si cu un grup de prieteni, veniti pe un traseu diferit fata de noi, insa cu acelasi scop.

IMAG2703fagaras
Varful Moldoveanu

De cate ori am urcat aici, m-am minunat de frumusetea Crestei Fagarasului ce se intinde nesfarsita, spre vest. Mi-as fi dorit sa o pot continua chiar acum, insa vremea este destul de imprevizibila pentru a ma putea aventura sa fac asta. Norii dinspre nord se aduna din ce in ce mai mult. E momentul sa revenim la masina si sa campam. (In luna august, cand vremea devine stabila, poti ramane pe varf, sa vezi apusul soarelui. Eu, cand am facut asta, am simtit ca traiesc cel mai frumos vis.)

IMAG2701fagaras
Privire de pe Varful Moldoveanu catre Creasta Vestica a Muntilor Fagaras

Vizitam refugiul Vistea, aflat la aproximativ 20 de minute, de varful cu acelasi nume, spre est, pe banda rosie. Apoi coboram pe drumul pe care am venit. Stim ca exista un alt traseu de intoarcere de la Moldoveanu, pe langa Lacul Galbena, care ne-ar scoate tot la masina, insa am aflat ca poate sa nu fie marcat prea bine. Nu ne ajunge timpul sa-l exploram acum, vom incerca in zilele urmatoare.

IMAG2684fagaras
Traseul de coborare de pe Varful Moldoveanu spre Lacul Galbena

Valea Rea, isi schimba culorile in lumina apusului, deasupra cascadei rasare un curcubeu. Din cand in cand, vantul ii poarta pe aripi stropii si ne invioreaza pielea cu ei. Coboram incet si observam cum umbrele iau in stapanire turma de miorite ce pasuneaza langa stana. Imi amintesc din nou de privirile cainilor. Ne grupam alaturi de alti doi iubitori de drumetie si ne facem curaj sa trecem de ei. Scapam si de data asta intregi, doar putin latrati. Ciobanii i-au linistit de indata ce ne-au vazut.

IMAG2723fagaras
Galeata Vaii Rele
IMAG2727fagaras
Cascada Mare a Vaii Rele

Ne urcam in masina si ne intoarcem pe drumul forestier aproximativ un km, pana ce vedem pe partea stanga un canton mic din lemn, dincolo de apa curgatoare. Aici este Gura Bandei (1334 m), locul in care apele Paraului Bandea, le intalnesc pe cele ale Vaii Rele. Chiar de aici incepe un alt traseu, din cate stiu nemarcat, care urca de-a lungul Bandei (il vom explora in excursia urmatoare).

Campam. Locul este perfect pentru a ramane peste noapte. Suntem protejati de eventualele descarcari electrice, avem apa, lemne de foc. Sunt bucuroasa ca mi-am luat si spray-ul pentru tantari. Fiind o zona cu multa apa si vegetatie deasa, insectele se dezvolta aici dupa bunul lor plac. Somnul putin de noaptea trecuta si traseul solicitant de astazi ne fac sa adormim rapid. La scurt timp ne trezesc tunetele, ploaia torentiala si fulgerele care lumineaza aproape neintrerupt cerul. Adormim la loc. Furtunile alterneaza cu perioade de liniste, dar se opresc abia spre dimineata. Ma bucur ca nu s-a intamplat asta, in timp ce urcam pe Moldoveanu. Nu cred ca scapam neprajiti.

Citeste continuarea jurnalului aici.

______________________________________________________________

Poti descarca harta traseului aici.

Text si fotografii: Georgiana Modrescu; A doua fotografie: Tune in Photography.

Partea salbatica a Muntilor Ciucas (2)

In urma cu doua saptamani, am descoperit intamplator ca Muntii Ciucas au o parte salbatica, prea putin cunoscuta iubitorilor de drumetie. In acea zi, lipsa timpului nu m-a lasat sa o explorez pe indelete, dar am promis ca voi reveni. Despre impresiile si trairile de atunci am scris aici.

IMAG2041ciucasul salbatic
In „Rezervatia de ursi” din Muntii Ciucas

M-am tinut de promisiune si am organizat, alaturi de cativa prieteni, o noua excursie in “Rezervatia de ursi”. Ne petrecem noaptea de vineri la Cabana Silva pentru a porni, a doua zi, cat mai devreme, in traseu.

Sambata, la ora 7:30, incepem sa urcam spre Culmea Gropsoarele-Zaganul, cu roua pe bocanci, incalziti de razele caldute ale soarelui matinal. Marcajul triunghi rosu ne poarta, printre primele flori de rododendron ale anului, spre creasta. In departare zarim fruntile inzapezite ale Bucegilor, unde vara se lasa inca asteptata. Pe masura ce inaintam, din desisul padurii de conifere, apar pe rand Varful Ciucas (1959 m), apoi cabana cu acelasi nume. De la inaltimea crestei, contemplam peisajele nesfarsite si ne ratacim privirea printre nenumaratele varfuri muntoase ale Carpatilor. Vegetatia alpina, specifica acestor munti, ii imbraca in culori puternice, de neuitat. Ele insa se estompeaza spre vai si se pierd definitiv in marea de nori albi care acopera Vama Buzaului. Deasupra noastra, pierduta in albastrul nemarginit al cerului, pluteste tacuta luna.

IMAG1794ciucasul salbatic
Varful Ciucas vazut de pe Culmea Gropsoarele- Zaganul
IMAG1808ciucasul salbatic
Culmea Gropsoarele – Zaganul. In departare se zaresc Muntii Bucegi.

Ajunsi “La rascruce”, intalnim un indicator care ne indruma, spre Valea Stanei, de-a lungul Paraului Alb. De aici incepe coborarea mult asteptata in salbaticie. Gasim marcajul triunghi galben cocotat pe pietre, printre tufe de ienupar si cateva petice de zapada. Nu pare sa existe poteca, asa ca urmam grohotisul vaii, smuls piatra cu piatra din stancile de conglomerat, de mainile vremii capricioase. Ne croim drum printre crengile lungi crescute in mijlocul traseului. De fapt, sunt sigura ca pana nu demult, pe aici, nici nu a existat marcaj. Suntem nevoiti sa ocolim un petec de zapada prea alunecos, trecand cu emotie pe deasupra lui. Pe alocuri valea ingusta capata aspect de chei, iar stancile umbrite formeaza saritori mai putin accesibile celor neexperimentati.

IMAG1829ciucasul salbatic
Coborare pe Valea Stanei de-a lungul Paraului Alb

Intram in padure, iar coborarea se imblanzeste. La baza arborilor, acolo unde soarele atinge pamantul, au rasarit o multime de frunzulite verzi. Pe ele se intinde, fara suflare, lesul greu al unui copac batran ce-mi face inima sa tresalte. Parca aud intregul codru cum se cutremura la prabusirea lui, cum zboara pasarile speriate nestiind in ce directie sa o apuce, cum striga lighioanele infiorate incercand sa-si adune puii. El, regele falnic al acestor tinuturi, dupa prea multi ani de vitejie, a pierdut cea din urma batalie in fata furtunii.

IMAG1885ciucasul salbatic
In salbaticia Muntilor Ciucas

Prin covorul viu, format din plante mici, incepe sa serpuiasca o poteca destul de clara. De-o parte si de alta a ei, la umbra catorva busteni innegriti de vreme, isi fac aparitia mici ciupercute firave. Muschiul umed invesmanteaza padurea in culoarea salbaticiei. Raman in spatele grupului pentru a asculta cantecul zburatoarelor voioase si a-mi umple sufletul de frumos. Din fata mea aud o vorba pe care nu pot sa o cred pana ce ochii nu-mi confirma: “un cadavru de urs!” – striga unul dintre prieteni. Maresc pasul si vad, chiar in mijlocul potecii lesul unui pui de blanos. In urma cu doua saptamani, trecand pe aici, am vazut unul viu, mai maricel, care alerga printre copaci. Chiar daca ne aflam intr-o rezervatie de ursi, nu pot sa nu raman uimita ca ii intalnim atat de des!

IMAG1899ciucasul salbatic

IMAG2051ciucasul salbatic
Degetarut (soldanella montana)

Ne continuam traseul printre peretii umbriti ai vaii inguste. Intersectam Valea Paraului Sterp, marcata cu triunghi albastru, pe care o urmam pana in Poiana Stanii. Cat timp am fost adapostiti de frunzisul padurii, racoarea ne-a alintat mereu. Acum insa am iesit in caldura nemiloasa a soarelui amiezii, intr-un luminis larg, de unde putem admira abrupturile estice ale Ciucasului.

IMAG1928ciucasul salbatic
Printre stancile inalte din Valea Paraului Alb. Putin mai jos drumul intersecteaza Valea Paraului Sterp.

Intalnim indicatorul spre Cheile Vaii Stanii, si ne afundam din nou in bogatia verde a naturii, urcand pe langa apa curgatoare. Frumoasele stanci se lasa asteptate o perioada, apoi apar brusc, inalte si reci, ingustand considerabil traseul. Cand vremea este stabila, este o mare bucurie sa te plimbi prin racoarea lor, dar daca ploua abundent e bine sa te retragi, cat mai curand, pentru a evita o viitura puternica. Din cand in cand apa rece reuseste sa ne intre in bocanci. Nu gasim mereu posibilitatea de a o ocoli.  Putin mai sus, din pietrisul sec, izvoraste in mod miraculos Paraul Stanii.

IMAG1954ciucasul salbatic
Urcam spre Cheile Vaii Stanii
IMAG1969
Ciubotica ursului (cortusa matthioli)
IMAG2000ciucasul salbatic
Cheile Vaii Stanii
IMAG2009ciucasul salbatic
Cheile Vaii Stanii

Mai mergem un timp prin chei, de-a lungul albiei uscate, trecem pe sub copaci imensi, cazuti de-a curmezisul cararii. Ei dau padurii o alta dimensiune in care omul isi pierde insemnatatea. Aflati la picioarele gigantilor necuvantatori, ramanem mici si fara grai. Doar in suflet ii putem cuprinde, pastrand vesnic amintirea lor vie.

IMAG2012ciucasul salbatic
Urcam de la Cheile Vaii Stanii spre Varful Ciucas
IMAG2044ciucasul salbatic
Paraul Vaii Stanii

Un suvoi de apa lina, susura printre bolovanii imblaniti si adapa cu viata pamantul plin de radacini. Ii pasim pe urme si iesim in golul alpin. De aici, pe indicator, scrie ca mai avem doua ore pana la Cabana Ciucas. Lasam in urma partea salbatica a acestor munti si inaintam spre cel mai inalt varf al masivului. Trecem printre brazi si cai, pe poieni intinse, prin paduri umbroase de conifere, pana ce ajungem in apropierea cabanei. Traseul este atat de populat de oameni, incat am impresia ca fac o plimbare duminicala in Parcul Tineretului. Incercam sa alungam din minte tentatia papanasilor, ambitionandu-ne sa ne ducem planul la bun sfarsit.

Dupa o zi petrecuta in inima codrilor neumblati, ne bucuram de o dupa-amiaza in compania iubitorilor de drumetie, alaturi de care urcam spre Varful Ciucas (1959m). Am parcurs de prea multe ori acest traseu, pentru a mai tine minte numarul exact, dar de fiecare data am ramas profund impresionata de stancile lui rotunjite, care dau o blandete aparte intregului peisaj.

IMAG2152ciucasul salbatic
Priveliste de pe Varful Ciucas spre Creasta Gropsoarele-Zaganul
IMAG2156ciucasul salbatic_1
Culorile deosebite intalnite in Muntii Ciucas se datoreaza vegetatiei aparte.

Revenim la masini dupa aproape 11 ore de la plecare, cu sufletele incarcate de frumos. Cei aproape 30 de km parcursi au reprezentat o provocare, greu de refuzat, pe care am acceptat-o fara ezitare. Aceasta este una dintre cele mai complexe ture in care am mers. In ea mi-am antrenat fizicul si mi-am hranit mintea avida de explorare. Fie ca alegi sa descoperi Ciucasul salbatic, fie pe cel turistic, vei trai cu siguranta clipe de neuitat.

IMAG2154ciucasul salbatic

Autor: Georgiana Modrescu

Fotografii: Georgiana Modrescu

Poti descarca harta traseului aici.

Partea salbatica a Muntilor Ciucas (1)

Acoperiti cu pelerinele de ploaie, inaintam tacuti prin padurea uda. Pasarile asculta, impreuna cu noi, cantecul suav al apei ce picura pe frunze. Umezeala aprinde culoarea muschiului si inunda in verde intregul peisaj. Aceasta blana vie a codrilor impodobeste stancile negre si inalte, umbrite de batranete, facandu-le sa capete aspectul unor temple cambodgiene inghitite de vegetatie luxurianta.

IMAG1215ciucasul salbatic
Valea Paraului Alb

Imi plimb bocancii printre frunzele cazute, ramase din toamna, insa ele refuza sa fosneasca. Incerc sa caut norii care au redus natura la tacere, binecuvantand-o cu apa, dar coroanele dese ale arborilor nu ingaduie privirii mele sa treaca dincolo de crengi. Trunchiurile lor groase, invadate de muschi moale, ma  ispitesc sa-mi scot mana, de sub pelerina protectoare, si sa le mangai podoaba verde.

IMAG1232ciucasul salbatic
Padurea e imbracata in muschi.

Cei doi caini, pe care lipsa hranei i-a determinat sa ne insoteasca tocmai din Cheia, se fac pierduti prin padure, fara pic de zgomot, cand simt mirosul vreunei dihanii, apoi revin printre noi. Uneori, de sub picioarele lor, din peretii stancilor abrupte, se desprind pietre zdravene, ce ne ameninta siguranta. Drumul, desi este marcat, pare ca nu a mai vazut picior de om. Harta ne confirma banuielile. Pe ea nu este tiparit niciun traseu cu triunghi galben. Si, pentru a ne asigura pe deplin ca suntem in partea salbatica a Muntilor Ciucas, Vali ne arata GPS-ul sau, pe care scrie ca ne aflam intr-o “Rezervatie de ursi”. Ma bucur ca grupul nostru e numeros.

IMAG1249ciucasul salbatic
 „Rezervatia de Ursi” pe Valea Paraului Alb. 

Ne uitam cu interes printre copacii desi, concurand unul cu altul, intr-un joc nerostit, dar de la sine inteles: “Cine vede primul ursul?”. Cainii iar o zbughesc de langa noi, se catara repede pe niste stanci abrupte, printre arbori inalti si frunze cazute, de-ai zice ca au fost crescuti de o capra neagra. Daca nu ar fi facut aceste miscari, in repetate randuri, le-as acorda mai multa importanta. Cine stie ce caprioara or mai fi gasit. Ii urmaresc cum latra entuziasmati catre un animal maricel si blanos, care nu pare sa semene cu Bamby. Vali striga invingator: “E un urs!”. Ne repezim toti sa scoatem aparatele foto, insa dihania maro isi pierde urma in padure, inainte de a apuca sa apasam pe buton. Inimile ni se zbat in piept, mai mult de bucurie decat de frica. Mai urcam un sfert de ceas, apoi ne intoarcem. Nu ne dorim ca seara sa ne faca prizonierii acestor locuri.

IMAG1234ciucasul salbatic
Valea Paraului Sterp

Am ajuns aici din intamplare. De dimineata, cand am inceput drumetia din Cheia, planul era sa ajungem in creasta Muntilor Ciucas, pe banda rosie, apoi sa coboram in Poiana Stanii, pe banda albastra. Vremea insa ne-a lasat sa urcam pana aproape de Varful Zaganul (1785 m), apoi ne-a umplut cerul de nori ploiosi. In departare puteam admira spectacolul unei furtuni care-si dezlantuia fulgerele asupra pamantului. De aceea ne-am decis sa parasim zonele inalte, apucand drumul abrupt, de-a lungul Paraului Sterp, marcat cu triunghi albastru. El avea sa ne duca la aceeasi destinatie planificata initial, insa pe un traseu diferit.

IMAG1191ciucasul salbatic
In departare fulgera. Coboram din zona crestei pe Valea Paraului Sterp.

Imediat ce am inceput coborarea, am simtit ca Ciucasul (muntele pe care il cunosteam de cand eram copil) si-a schimbat radical infatisarea.  Valea ce mi se intindea inainte, parea ca se opreste deasupra unei saritori inalte, imposibil de descatarat, invaluita in misterul brazilor desi. Parca m-as fi aflat pe una dintre vaile nemarcate ale Muntilor Bucegi. Am continuat sa merg printre stancile impadurite, tinandu-ma de radacinile groase, iesite din straturile de piatra. Pe alocuri, ne-am ajutat de trunchiurile copacilor pentru a nu aluneca pe pamantul abrupt.

IMAG1193ciucasul salbatic
Intrarea abrupta din Valea Paraului Sterp spre Poiana Stanii

Printre acele cazute ale coniferelor intunecoase, au rasarit invingatoare flori de crucea voinicului. In partea de jos a Paraului Sterp, traseul  a devenit mai lin, iar padurea a inceput sa poarte haine de culori deschise. Verdele proaspat al foioaselor se intindea din inaltul arborilor, pe trunchiurile batrane, acoperind frunzele maronii cazute pe pamant. Frumusetea locului a trezit in noi dorinta de a mai zabovi putin. Pana la lasarea serii mai erau cel putin doua ceasuri. De aceea, cand am intersectat traseul marcat cu triunghi galben (despre care am povestit initial), jumatate dintre noi au fost de acord sa urcam pe el. Ploaia calda si usoara, de vara, care ne-a insotit tot drumul, a reusit sa invioreze intreaga natura si pe noi odata cu ea.

IMAG1206ciucasul salbatic
Crucea voinicului (hepatica transsilvanica) – planta endemica in Muntii Carpati Romanesti

Asa am ajuns sa cunostem partea salbatica a Muntilor Ciucas, despre care nu am auzit vorbindu-se vreodata. Promit sa revin cat mai curand, pentru a termina traseul care strabate rezervatia de ursi si urca pana “La Rascruce”, in creasta Gropsoarele-Zaganul.

Mergem pe langa cursul apei care ne coboara in Poiana Stanii, unde urmeaza sa innoptam. In spatele nostru se inalta, din desisul codrilor, batranele stanci, roase de ploi si de vanturi, ale Masivului Ciucas. Pasim pe iarba proaspata ca pe un covor viu, tuns de gurile oitelor. In partea stanga a poienii, ne intampina o padure de molizi inalti si sobri, cu trupurile zvelte, aliniati ca niste slujitori credinciosi. In dreapta,  peisajul este complet altul. Si aici sunt multi copaci, insa ei stau inghesuiti asemeni copiilor care vor sa veseleasca  calatorul ostenit. Ei au coroana stufoasa, rotunjita si imbracata in frunze viu colorate. Ne minunam la fiecare pas de felul in care natura si-a oranduit lucrurile. Ajungem la Cantonul Valea Stanii unde impartasim nerabdatori aventurile, cu restul gastii noastre care ne asteapta de ceva vreme.

IMAG1271ciucasul salbatic_1
Poiana Stanii

Autor: Georgiana Modrescu

Poti descarca harta traseului de aici.

Un alt jurnal despre partea salbatica a Muntilor Ciucas poti citi aici.